Despre tine cu părul roşu
Sunt şchioapă şi strâmbă ca dragostea mea.
Din cauza ei, beteaga, bestia, bolnava,
scriu numai cu capete tocite de creioane vechi,
uşor mucegăite,
mirosind a aspirina pentru durerile mele de conştiinţă,
pentru ciclul meu neregulat...
Tu pui mâna pe mine şi mă transformi într-o baltă de vină...
Dacă vina ar putea fi vinovată şi ea, ar fi,
pentru tine,
pentru că vreau să-mi vopsesc părul roşu,
să-mi ascut foarfeca şi să-ţi tai toate zâmbetele pe rând
până-ţi rămân doar ochii, miraţi un pic, măriţi un pic mai mult,
şi firele de barbă arămiu metalizat din jurul fostelor buze.
Aş pleca atunci cu zâmbetele mele decupate,
puse bine,
câte unul în fiecare buzunar pe care l-am găsit pe mine
şi cu părul meu roşu vâlvoi, sticlos şi ciobit,
s-o găsesc pe aceea căreia în continuu visez că-i zdrobesc sânii de podul palmelor mele,
să muşc din ea în sfârşit şi să se termine povestea asta,
să-mi scot boala din mine,
să-ţi dau zâmbetele înapoi,
să-ţi înghit săruturile câte două şi câte trei o dată
şi să nu-ţi mai spun că te iubesc
pentru că tu oricum mă cunoşti mai bine de-atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu