"Ma obisnuisem sa traiesc fiindu-mi bine si cald. Mi-era teama de oameni si de pasi peste limita. Atunci ai aparut tu zambind peste umar si-am invatat sa urasc duminicile meschine si garoafele rosii. Am invatat sa iubesc florile de camp (o, cat de libere!) si caii salbatici, ratacind printre stele. Ninsorile de zarzari risipiti in inflorire tarzie si iarba deasa, inalta, neinvatata cu taisul coasei (abia se mai cunosc cararile!). Uneori te- ncapatanezi sa ramai minute-n sir la mine-n gand, desi te-alung cu fiecare secunda care trece. Unde sa m-ascund? Cate usi sa inchid? In gand sunt si munti salbatici, e si marea amara, sunt campuri nesfarsite de flori de camp si dealuri pline de fluturi albastri. Si pretutindeni tu. Si nicaieri tu. Unde sa m-ascund de tine si unde sa te caut? M-ascund in somn desi uneori te zaresc cu coada ochiului si acolo. Iar de cautat, iti caut numai urma risipita prin nisipuri... dar marea o sterge plangand dupa luna. Mi s-a spus sa te caut, nu sa te gasesc!"